Regasire

Luna, luna aceasta extrema
mi-a tolanit fiinta in abis.
Ma cautam, in zile de ieri, sau in mainele meu
ma cautam in rasarit de soare sau in apus.

Nu eram niciunde.
Mi se facuse de mine dor nebun.
Uitasem rugile mele oriunde...
numai pe buzele mele lipite, nu erau.

Se intindeau fire de iarba spre nori,
ochii sorbeau albul cerului din priviri
libera cu gandul printre nemuritorii sori
eram eu intinsa in verdele crud al verii,
ma asteptam la mine
sa vin...

Poezia pentru tine

Nu e nimic care sa piara,
nici macar sa se scurga din noi.
Le tinem pe-ale noastre pe drumurile
cu lumina, ape sau noroi.

Nu e nimic care sa piara
din zambetul tau, din farmecul tau,
din tine in viata mea
in lumina, ape sau in noroi.

Din mainile noastre impreuna
nu e nimic care sa piara,
nici in lumina, nici in apele tulburi, nici in noroiul malos.

Pentru ca in lumina dansam cu lumina
In ape ne tulburam ochii in lacrimi - doar apele stiu si noi
Iar in noroi ne tavalim durerile cand vin - stie doar malul si noi.

Din noi nu a pierit nimic,
sunt toate simtirile la locul lor
mai vii, de fiecare data profunde.

Te iubesc..in lumina, apa, noroi!

Visul

Sanziana in mijlocul noptii se asezase pe o banca in sanul padurii. O banca tavalita in praf de multa vreme, ce tinea de urat unei mese gri cu scoarta scrijelita de timp. Langa sanziana Doamna Alba parea sa ii vorbeasca. Dar nu ii vorbea decat prin privire. Era intuneric si liniste. La marginea ierbii verzi se scalda un rau lung ziceai ca e fara sfarsit. Peste rau, un pod din piatra peste care plangeau copiii cu pielea de ciocolata.
Doamna Alba s-a ridicat, in pasi de fuga s-a aplecat peste copiii de ciocolata, le-a cuprins piciorusele in palme sarutandu-le cu multa afectiune.
Azi e ziua Doamnei Albe, gandul Sanzianei se inalta cu drag spre Ea!

Gandire pozitiva

Ajungi la un moment dat al zilelor tale sa te sperii de tine, de gandurile tale, de temeri, de sovaieli. Sa te trezesti intr-o dimineata cu nodul pus in gat, nod cu iz de "eu nu mai pot". Nu mai poti atat de tare, ca iti vine sa plangi dar nu-ti gasesti lacrimile. S-au innecat in potopul trairilor tale.
Apoi te ridici. Te dai jos din patul in care iti zvacneste durerea, schimbi lenjeria, o pui pe cealalta parfumata, pornesti muzica tare, cat sa o auda si vecinii de la trei blocuri distanta. Faci prajitura cu fructe exotice, citesti o poezie cat timp e in cuptor, te gandesti la mama ta pe care constientizezi cat de mult o iubesti si cat de mult fugi de ea, iti astepti barbatul pe seara, sa va iubiti, inveti doua fraze, trei cuvinte noi, un caz.
Te uiti in oglinda, iti schimbi culoarea pleoapelor, te dai cu rujul rosu, nu-ti place il stergi, faci loc luciului voluminos pentru buzele tale mici si delicate. E mai bine!
Si cum adica lasi putere asupra ta, celorlalti? Nu esti tu bine cu tine? De ce ai nevoie mereu de oglinzi, mereu de cantare, mereu de "validari"? Spunea ea ca stie cel mai bine ca pielea sa ii place, ca isi iubeste carliontii si picioarele, fundul sau asimetric. Da! fundul care incepe de undeva de la solduri si se termina deasupra picioarelor. Imbracat e adorabil de sexy! Ii place de ea dimineata cand are capul de doua ori mai mare fata de restul zilei, cand aduce pe buze zambete oamenilor, cand iubeste din suflet pe Omul, cand se joaca, cand rade, cand isi doreste, cand multumeste, cand face, si mai ales atunci cand implineste.
Pentru ce? Pentru ce sa auzi validari, de dragul de le a auzi? Pentru ce sa asisti la ipocrizii, sau oameni care te mint frumos? "E superba rochia ta" - cand te vede. "Nu m-as imbraca never cu asa ceva" - in gand.
Avem obsesii. Care devin traume cand te urmaresc ani la rand. Cu cat le lasi sa se dezvolte, cu atat iti macina linistea. La urma urmei oamenilor nu le pasa atat de tare de tine, cum vrei tu sa le pese. Pentru ei azi e azi, maine o doar o alta zi. In care "nu se stie ce va fi". Oamenii nu te poarta cu ei in gand asa cum ti-ai dori tu, sau poate tu, sau poate tu. Unii sunt multumiti ca ceilalti nu au reusit sa ii cunoasca. (mie mi-e teama de necunoastere. Imi inspira pericol, incertitudine.), altii isi bat copiii cu aschii pline de spin, ceilalti isi pun desteptatorul in fiecare dimineata la 06:00 ca sa fiarba laptele cu cacao pentru copilul ce trebuie trimis la gradinita. Diferente. Unii sunt punk altii pink. Unii sunt flegmatici, altii melancolici. Sangvinicii si colericii au si ei lumea lor. Mastile sunt un pic diferite.
Sunt ganduri. Au fost peste mine asternute ca temeri. Da. Cand ti le spui cu voce mai tare, reusesti sa ti le tipi sa te auda inima ta, se rup oglinzile, validarile se sterg, nu ai nevoie decat de tine sa fii tu insati. Iar cand simti ca nu poti, urla-ti mereu. Urla-ti tie. La urma urmei lumea este ceea ce omul crede despre ea! Fii tu lumea ta si crede despre tine tot ce-ti doresti!

Cum e cu singuratatea...?

Un ghem de mohair. Pufos, lung, interminabil. Ma gandeam eu ca ar fi viata. Sau o minge rotunda mare, ce se rostogoleste mereu. Sau un nor pe care sa te catari cu tot corpul tau. Sau mii de multumiri, si zambete. Sau curaj, salt, agonie, extaz, putere, sau durere. E viata pana la urma. Si e a ta.
Tu te bucuri? Eu da!
Ieri ma gandeam...ca sunt aici, langa supa asta de la pranz, singura in pauza de masa, cu gandul la o buza atarnata de buzele sotului meu, si cu alt gand la cat de nervoasa si singura ma simteam in clipa aceea. Apoi, cu aburii supei si cu jocul copiilor de la fantana, mi-am dat seama ca toti suntem singuri. Numai ca nu avem curaj sa o spunem. Suntem cica inconjurati de prieteni, dar nu are nimeni nici un rinichi pentru tine..nici macar unul dintre parintii tai. Ca nu mai sunt buni rinichii..nu de alta....
Ar trebui la un moment dat sa ne infruntam singuratatea si frustrarile. Sa incetam cu intrebarile la adresa noastra. Cu neajunsurile. Pentru ca suntem bine, respiram, mergem, traim. Traim ceea ce am ales noi sa traim. Nu ne-a impus nimeni sa facem un lucru obligatoriu. Am plecat dintr-un loc sau altul pentru a ne regasi, pentru ca mai tarziu sau acum, sa ne spunem convisi "e bine ceea ce fac, ma multumeste".
Singuratatea asta se poate indupleca. Nu e atat de urata. Daca stii cum sa o iei, cum sa-i vorbesti, devine prietenoasa. Pentru ca numai ea iti ofera clipele in care sa te regasesti pe tine cu valorile tale. Doar cand esti singur iti accepti defectele, greselile, accepti ca tie iti place turcoazul chiar daca altora le inteapa retina, accepti ca tie iti place sa mergi cu trenul chiar daca altii prefera masinile, te gandesti cu drag la faptul ca tie iti place sa daruiesti neconditionat chiar daca altii cauta sa faca rau. Cand sunt singura imi plac kg mele in plus, imi place mirosul brioselor mele, imi plac cuvintele noi pe care le citesc in fiecare zi, chiar daca nu le inteleg. Imi place la sala unde sunt numai babe, si eu printre ele. E mai bine. Un loc unde nu sunt pitipoance cu maieuri sub tate. Imi place de mine cu mine. Mi-a servit la ceva singuratatea de ieri, si sufletul meu de azi.

Oricum - Maica Tereza

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...
Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...
Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...
Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...
Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...
Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...
Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...
N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Femei care iubesc prea mult

"Când a iubi înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult. Când aproape toate conversaţiile noastre cu prietenii se învârt în jurul LUI -problemele lui, gândurile lui, sentimentele lui - şi aproape toate propoziţiile noastre încep cu "el...", înseamnă că îl iubim preamult.

Când îi găsim scuze pentru indispoziţiile, iritările, indiferenţa sau tăcerile prelungite, punându-le pe seama unei copilării nefericite şi încercăm să acţionăm ca terapeuţi, înseamnă că îl iubim prea mult.

Când citim o carte de auto-ajutorare, dar subliniem toate pasajele care l-ar putea ajuta pe el, înseamnă că îl iubim prea mult.

Când nu ne plac valorile lui, comportamentul şi caracterul Iui, dar le suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare şi tandre, va dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult."

Robin Norwood