Ajungi la un moment dat al zilelor tale sa te sperii de tine, de gandurile tale, de temeri, de sovaieli. Sa te trezesti intr-o dimineata cu nodul pus in gat, nod cu iz de "eu nu mai pot". Nu mai poti atat de tare, ca iti vine sa plangi dar nu-ti gasesti lacrimile. S-au innecat in potopul trairilor tale.
Apoi te ridici. Te dai jos din patul in care iti zvacneste durerea, schimbi lenjeria, o pui pe cealalta parfumata, pornesti muzica tare, cat sa o auda si vecinii de la trei blocuri distanta. Faci prajitura cu fructe exotice, citesti o poezie cat timp e in cuptor, te gandesti la mama ta pe care constientizezi cat de mult o iubesti si cat de mult fugi de ea, iti astepti barbatul pe seara, sa va iubiti, inveti doua fraze, trei cuvinte noi, un caz.
Te uiti in oglinda, iti schimbi culoarea pleoapelor, te dai cu rujul rosu, nu-ti place il stergi, faci loc luciului voluminos pentru buzele tale mici si delicate. E mai bine!
Si cum adica lasi putere asupra ta, celorlalti? Nu esti tu bine cu tine? De ce ai nevoie mereu de oglinzi, mereu de cantare, mereu de "validari"? Spunea ea ca stie cel mai bine ca pielea sa ii place, ca isi iubeste carliontii si picioarele, fundul sau asimetric. Da! fundul care incepe de undeva de la solduri si se termina deasupra picioarelor. Imbracat e adorabil de sexy! Ii place de ea dimineata cand are capul de doua ori mai mare fata de restul zilei, cand aduce pe buze zambete oamenilor, cand iubeste din suflet pe Omul, cand se joaca, cand rade, cand isi doreste, cand multumeste, cand face, si mai ales atunci cand implineste.
Pentru ce? Pentru ce sa auzi validari, de dragul de le a auzi? Pentru ce sa asisti la ipocrizii, sau oameni care te mint frumos? "E superba rochia ta" - cand te vede. "Nu m-as imbraca never cu asa ceva" - in gand.
Avem obsesii. Care devin traume cand te urmaresc ani la rand. Cu cat le lasi sa se dezvolte, cu atat iti macina linistea. La urma urmei oamenilor nu le pasa atat de tare de tine, cum vrei tu sa le pese. Pentru ei azi e azi, maine o doar o alta zi. In care "nu se stie ce va fi". Oamenii nu te poarta cu ei in gand asa cum ti-ai dori tu, sau poate tu, sau poate tu. Unii sunt multumiti ca ceilalti nu au reusit sa ii cunoasca. (mie mi-e teama de necunoastere. Imi inspira pericol, incertitudine.), altii isi bat copiii cu aschii pline de spin, ceilalti isi pun desteptatorul in fiecare dimineata la 06:00 ca sa fiarba laptele cu cacao pentru copilul ce trebuie trimis la gradinita. Diferente. Unii sunt punk altii pink. Unii sunt flegmatici, altii melancolici. Sangvinicii si colericii au si ei lumea lor. Mastile sunt un pic diferite.
Sunt ganduri. Au fost peste mine asternute ca temeri. Da. Cand ti le spui cu voce mai tare, reusesti sa ti le tipi sa te auda inima ta, se rup oglinzile, validarile se sterg, nu ai nevoie decat de tine sa fii tu insati. Iar cand simti ca nu poti, urla-ti mereu. Urla-ti tie. La urma urmei lumea este ceea ce omul crede despre ea! Fii tu lumea ta si crede despre tine tot ce-ti doresti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu