Frici

Din toate sentimentele pe care o faptura le poate nutri, frica mi se pare cea mai urata cu putinta. Nu poti traii linistit o secunda, ca pac vine Frica si te baga in toate bolile. Cine poate controla Frica?
Eu una pana acum nu am reusit.
Mi se face frica si tremur, inghesuita in mine, ma lupt cu mine, sa ma conving sa nu-mi fie teama, sa nu-mi clantane dintii in gura, sa nu-mi transpire palmele, sa nu-mi se bataie genunchii, sa nu-mi sara inima din piept.
Am sa trec in revista fricile mele constante de care mi-as dori sa ma lepad intr-o secunda, daca ar fi cu putinta.

1. Mi-e teama de cutremur de nu-i adevarat. Ma trezesc uneori in miezul noptii cu inima care se zbate sa iasa din lacasul sau, pentru ca subconstientul meu crede ca tocmai a trecut printr-un cutremur cumplit -  ca acela cand eram mica si patul nostru se clatina cu  o viteza destul de mare. Imi amintesc paturica de somn, maro, in care mama m-a ingramadit sa coboram repede cele trei etaje, ca stia ea de la vecini ca urmeaza o alta replica a Cutremurului mai agresiva. Eram o droaie de tanci la 3 dimineata, care asistam la un spectacol de fisuri ale peretilor. Crashhhhh, crashhhh, crushhh. Nu mai vreau Cutremur never ever am zis!
2. Mi-e teama de soareci sau de orice alta rozatoare. Nu le suport! Nu le vreau in viata mea, nici sa le vad, nici sa le aud numele, nici sa treaca pe langa picioarele mele. Ma invinetesc de spaima! Da stiu...e un animalut micut, inofensiv si dragalas. Mi-ar spune Barbatul. Dar NU!!! Beacs! Nu vreau sa vad!
3. Si de persoane mi-e teama. De cele rele. Care imi transmit energie negativa. Care au aura prin fund ascunsa. In gardi mi-a fost teama de Mihaela B.- o fetita ciudatica de care imi amitesc ca venea cu peste la pachetel. Nu am sa uit mirosul urat de peste de la 10:00 dimineata. In generala mi-a fost teama de Georgiana A. -  o fata rasfatata, singura la parinti care a venit cu mamica la scoala gata sa ma pocneasca pentru ca inainte cu o zi ii trantisem ghiozdanul de aur al printesei, la ora de educatie fizica. Fapta nevinovata, de copil. Peste liceu sarim. Nu mi-a fost teama de nicio persoana in afara de mama. De care si acu' mi-e teama oarecum. In facultate! Mi se face pielea de gaina cand imi amintesc de colegele mele de camera Scorpiile - doua surori din botosani - groaznic de rele.
4. Mi-e frica sa raman singura. Sa moara totul pe Terra si eu sa fiu singura. L-as implora pe Dumnezeu sa-mi lase macar o vrabie sau un trunchi de copac, de care sa-mi agat gandurile. Sunt dependenta de socializare. Si totusi mi-e frica uneori sa nu dau gres in socializarea mea cu oamenii.  
5. Mi-e teama de mine uneori. Cat de complicata sunt si de dificila, mi-e teama sa nu ranesc, sa nu urasc, mi-e teama sa uit sa rad, sa imi pierd curajul. Mi-e frica sa renunt la visele mele, cele care imi dau seva pasilor din fiecare zi. Ma sperie doar gandul ca m-as putea pomeni intr-o clipa fara mine, cea de acum.Nu stiu cum mi-ar fi. Apoi mi-ar fi totusi teama sa ma trezesc intr-o zi si pe perna de langa mine, sa nu mai fie Barbatul. Mi-am imaginat de mai multe ori cum ar fi...Urat! Al naibii de trist si pustiu. Precum lunile de iarna, lungi, friguroase, reci.

Voua de ce va este teama?

Ploaie de mai

Pe la pranz, undeva dupa ora 15:00 eram in inima orasului, dimpreuna cu Bici si cu Barbatu. Barbatu s-a urcat in tren, spre meseria lui.
Bici a ramas cu mine. Ca in fiecare zi, cand imi suporta fundul dragalas. De data asta o suportam eu pe ea, pe Bici. Era grea si incapatanata, mofturoasa ca vrea sa isi dea roata din fata, contrar indicatiilor mele.
Dar ce mai conteaza? Tot draga imi e. In timp ce ne plimbam amandoua, se trag cativa nori deasupra orasului de ziceai ca vine potop, nu alta. A venit. Nu potop. O ploaie deasa, lunga, tesuta cu fir de argint. Ziceai ca ploua cu razele soarelui. M-am oprit. Sub un pasaj unde s-a nimerit sa fie si terasa "Cafelei din polonic".
M-au napadit dintr-o data toate cele. Pentru ca aici, la "Cafeaua din polonic" ne-am inceput povestea pe alt taram. Acum 8 luni, intr-un octombire urat, rece, mereu innourat ne-am inceput noi veacul spre fericire.
Fiecare loc are pentru mine, mirosul sau. Ei bine nici aceasta cafenea nu scapa de pecetluire. Imi miroase aici vesnic a cafea, a "Der Kurier" (un ziar), a prajituri nemtesti (fara gust) abia iesite din cuptor, a lem, a suflete grabite spre undeva.
Am intrat cu Barbatul, ne-am asezat la o masa cu cracii pana'n gat, am cerut doua cafele mari. Au venit cafelele. Aromate, cremoase, mari, foarte mari. Cam de inca doua ori cat inseamna in mod normal o cafea mare. I-am zis atunci Barbatului ca parca ar fi un polonic de cafea. Si asa i-a ramas numele in povestea noastra. Ne place acolo. De fiecare data. Negresit. Pentru ca s-a proptit drept in inima orasului. Pentru ca fie dinauntru, fie de pe terasa poti vedea forfota orasului. Sutele de oameni, tramvaiele, florarii cu florile de sezon, tarabele cu fructe si legume Bio, biserica cu orologiu aurit care iti indica negresit ora, piramida unde Karl e ingropat, fantana arteziana, primaria, restaurantul spaniol de pe stanga, patiseria mea preferata din dreapta, si aleea magazinelor fashoniste.
A fost dragoste la prima vedere.
In timpul ploii de azi priveam la caruselul de vis-a vis de cafenea. Mi-as fi zis ca sunt pe unul dintre caii rosii, care se invartea. Mi-am amintit cat de mult imi doream sa ma invart. Mi-a trecut viata de pana acum ca un flash inaintea ochilor. Am simtit ca trebuie sa fiu recunoscatoare pentru toate. Si sa spun "multumesc".
Ploile de mai fac minuni. Te renasc...

Plec

A trecut saptamana aia urata din viata mea. Dar nu cu totul. Rebufnesc uneori golurile din mine, care ma fac sa vreau sa plang. Sa ma inchid intr-un dulap (cum faceam in timpul studentiei), sa-mi aud lacrimile, sa nu ma opresc din suspine, ca tare bine ma simt cu inima plansa.
Mi-am propus sa opresc din cursuri. Macar o luna sa fac pauza. Ma enerva prea tare profa aia care venea si dormea la cursuri mai mult ca toti cursantii la un loc. Asa ca m-am decis sa invat singura, acasa.
Pe naiba! Am deschis cartile sporadic. Am recapitulat doua trei chestii legate de gramatica si timpul meu a zburat. Care e treaba cu timpul asta? De  ce nu are rabdare cu noi? As vrea sa il leg de mine, si sa il controlez. Ca ma trezesc la ora 07:00 sau la 10:00 tot aia e. Nu fac nimic. Nici macar nu dorm. Pentru ca sunt stresata. Mereu ma gandesc maine fac aia si ailalta. Azi de exemplu vreau sa ma apuc si aici de voluntariat. Ma duc sa le spun ca vreau sa lupt contra timpului meu, sa-mi impart diminetile cu zambetul sau plansul copiilor.
Pranzul si restul zilei imi sunt deja ocupate. Oarecum tot cu un fel de nimicuri. Nu-mi place de mine. Ca sunt instabila. Am fost o zi fericita. Cand am vazut lacrimile din ochii sai. Cand mi-a vazut suferinta si mi-a zis ca nici el nu mai suporta sa ma vada atat de plansa. Am mai tras un bocet in bratele sale. Apoi am plecat sa intind afurisitul ala de aluat de pizza. Fac alergie de la faina aia. Mi se inrosesc mainile.
In toamna asta vreau sa ma duc, sa plec, sa vad la ce nivel sunt cu germana asta care devine din ce in ce mai irezistibila. Pentru ca mi-e asa de dor de mediul cultural. De oamenii simplii si destepti. De discutiile cu aer boem!
Pentru ca as vrea ca 2012 sa fiu in Mannheim pe holurile Universitatii, la o cafea cu altii ca mine.
Tot imi mai doresc flori, si scrisori, si mesaje dragute in cutia mea postala. Imi doresc sa plec acum departe pentru cateva zile, care sa dureze mult mult. Cand ma intorc lucrurile sa se fi schimbat.
Ieri am avut o discutie cu una dintre multele mele matusi. Asta de ieri mi-e cea mai draga din toate. Singura cred. Era sufletul sau istovit. Si-ar fi dorit sa aiba un dulap al iei, in care sa nu-i auda nimeni sunetul trist al inimii sale. Era certata cu viata. Si suparata foc pe barbatul sau. Care de o viata si-a luat concediu de la viata.
M-am gandit eu in mine, ca suntem atat de idioate incat pentru un gram de iubire, sa ne sinucidem toate trairile? Daca si casperul isi va lua concediu? Daca nu se va schimba nimic? M-a apucat o teama cumplita!
Eu imi iubesc omul. Ca e al meu. Dar nu iubesc atat de multe la el! Lucru care probabil ne tine aproape.
Ma intreb de ce dracu le e atat de greu barbatilor sa aiba curaj, sau sa fie oleac' mai harnici, sau mai romantici, sau mai sensibili? Hm? De ce?
Eu plec...pe bicileta catre sansa mea de a fi din nou voluntar.

Am legat de Marin Sorescu

Am legat...

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.

Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela, 
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele 
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

Nu stiu ce vreau sa zic in postul asta

Am gonit spre soare. Cu bicicleta in Imparatia mea. Unde zanele isi zboara bicicletele printre nori. Cu infinit la ora, navighez catre acolo unde cealalta eu ma asteapta. Vroiam zilele trecute sa se sinucida. Pentru ca ma enerva! Imi era antipatica pentru starea ei de visare! Am lasat-o in casa ei pentru o vreme.
Azi in goana mea spre soare, se alinta pe bicicleta sa aurita, cu saua in forma de soare. Eu goneam spre soare, ea sedea cu dosul pe soare!!!
Mi-a placut. Am facut impreuna o plimbare ca intre fete. Eu cu cealalta eu.
Ce sa va spun? Am azi o stare de liniste, dar si de tristete oarecum. Imi vine sa iubesc atat de tare pe cineva incat sa-l sufoc. Pe de alta parte imi vine sa zvarl cat colo pe alt cineva, incat sa-l transform in tandari.
Vreau sa raman si vreau sa plec. Vreau sa zambesc si imi vine sa plang. Contradictorii toate sentimentele. Pe sau pe langa bicicleta. Probabil ca dezamagirea, dezamagirile, inchipuirile pe care le-am avut s-au topit in dureri.
Nici o lumnare din ceara nu miroase asa cum de fapt tu ai fi vrut atunci cand o aprinzi. Si totusi se topeste...

Bucuria vine din lucruri marunte

Spun oamenii ca  multe bucurii pe lumea asta, nu prea exista. Ne-am dat seama cand am crescut ca timpul trece mai repede. Pentru ca de indata ce crestem, rupem clipele copilariei unde timpul era interminabil. Nu mai ai vreme sa te gandesti de unde vin ciresele atat de zemoase, si de ce au culoarea nebuneasca rosie. De ce capsunile cresc acolo in gradina bunicii, si de ce ma rog scrie creta pe asfalt?
Cand suntem "mari" complicam lucrurile. Dupa ce le complicam, devin din cee in ce mai putine. Nu ne mai raman decat anumite aspecte: sa iti fie bine, sa te ajungi (conotatii diferite pentru fiecare faptura in parte), incepi tu sa lucrezi la visele tale.
Nu stiu cum e cu voi, dar mie tare imi place sa topai in sus de bucurie cand aud muzica, sau cand din coltul meu de geam vad un ghemotoc de nor ce tot se chinuie sa-si ia diferite forme.
Ador sa ma alint ca o pisica in razele soarelui, sa ma joc, sa urlu ca un copil cand am un copil in preajma.
Sa ma uit ore in sir la florile de mai. Ieri m-au innebunit petalele rozalii ale trandafirilor, campul meu secret cu flori rosii - vreau cat de curand sa ma intind printre ele si sa ii multumesc Lui pentru toate creatiile sale.
Deci cam da. Mie imi place inca sa mai fur din copilarie, imi place sa ma maimutaresc, sa impart cu toata lumea ce am, sa alerg desculta in ploaia verii, sa fac nazbatii si sa rad cu pofta.
Sa mananc inghetata cu iaurt, sa merg vara cu bicla, sa ma tolanesc pe un sezlong, sa scriu, sa spun cuvinte frumoase. Sa le cred.
Voua nu va e dor? De inocenta? De copilarie? Nu v-ati cufundat prea adanc in viata asta mult prea planuita?
Dati timp Bucuriei!

Scrisoare de la Fat-Frumos catre Sanziana

Obosit dupa atata drum, Proumbelul Voiajor se apropie de fereastra Sanzienei, unde ii lasa papirusul trimis de Fat-Frumos. Cu inima in gat, Sanziana incepuse sa citeasca:
"Draga mea Sanziana, am primit cuvintele tale de ceara. Inca nu s-au topit cu totul dar nici nu au ramas pe varful ierbii din care s-au scurs. Da-mi voie sa fug. Am nevoie sa ratacesc cateva zile, in afara Imparatiei. Unde nu vreau sa stiu de tine, unde nu vreau sa aud nici un grai. Ma gandesc Sanziano daca tu imi esti aleasa de multe ori, daca funia ta nu ma strange prea tare. Ma regasesc uneori stins ca o flacara a lumanarilor, ca un licurici fara aripi, atunci cand glasul tau incepe sa graiasca spre mine.
De ce poti fi atat de amara Sanziano? De ce nu mai ai rabdare, cum ai avut pana azi? Sa stii tu ca intr-un concurs "Mister Fat-Frumos" nu castiga nici unul. Toti suntem o apa si un pamant. Pentru ca viata noastra e simpla. Noi nu credem in macii de care esti tu obsedata, noi nu rupem trandafirii ca sa va indulcim voua traiul. Au si ei dreptul la traiul lor. De ce sa moara sub nasul vostru? Spune-mi sa fie oare just? M-am dat de trei ori peste cap, cum a facut varul meu Greuceanu. Si nu am reusit sa gasesc nici Luna, nici Soarele. Tot el a facut-o. Asta mi-s eu. Cand intelegi, tu faptura din basm, ca altul nu pot fi? Nu vreau sa fiu....
Imi place sa adulmec bucatele create de mainile tale ferecate, imi place sa simt muzica inimii tale, imi plac pletele tale, ochii tai dulci cand surad. Mi te ador uneori Sanziano. Cand nu te speli cu lamai.
In imparatie, miroase a maces, a lamai. Stau inca departe. Nu stiu cand revin. Daca vreau sa revin....Tu stii? Nu mi-e dor. Nici de macii tai idioti, nici de sufletul ala mult prea deschis al tau, nici de graiul tau Imparatesc. Sunt un hoinar. Ratacesc. Nu vin spre tine Sanziano. Ma indepartez. Sunt tot la fel...cu mainile in buzunar. Si fluier. Ador sa fluier libertatea din tamplele mele. E liniste. Nu te mai aud. Nu-ti mai gasesc nemultumirile. Atat de bine e! Pe curand!?"
 
Ramase sanziana cu sufletul spanzurat de vantul care-si desfacuse aripile sa sufle.

Mofturi de Vreme

De cateva ore ploua. Dupa ce azi a fost verde, soare si putin vant. Nu tin prognoza meteo. Doar ma gandeam la schimbari. Asa cum face vremea. Acum e cald, acum pac te troznesc fulgerele si tunetele (de care mi-e frica de mor).
Cred ca vremii ii e bine. Nu are nevoie de timp sa se acomodeze. Pentru ca de cele mai multe ori presupun ca ea e sefa: "timpule imi pare rau, dar azi sunt tafnoasa, am chef sa tun un pic" . Si baga Dna. Vreme tunete la greu. Da... sigur sotul ei e Dl. Timp. Parca ii vad in casa lor din Cer cum isi fac ei agenda: "maine vizitam impreuna China. Acolo vom lasa sa fie frumos. La japonezi...ne-am certat cam rau. Ca s-a implicat antipaticul Cutremur.
Saptamana viitoare in principiu suntem bine. Deci in Europa liniste si pace. Cald si soare".
Numai ca....uneori socoteala din Cer nu se potriveste cu cea din calendar. Doar sa nu inceapa Vremea sa se planga. Ba sa planga! De la Noe incoa' s-a lasat si cu potop cand Timpul crud fusese nemilos cu ea.
E si Vremea asta o femeie ..bre! Eu una o'nteleg. Inchid geamul cand ma tuna, si ma rog. Sa nu mi arda si mie una dupa cap. Fac scurtcircuit si e pacat!
De la ce s-o fi luat Vremea asta? Ce  nu i-a placut de l-a trimis pe Soare dupa nori?

Avem timp - Octavian Paler

Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim.

Scrisoare de la Sanziana catre Fat-Frumos

In mijlocul campului de maci, Sanziana se trezise din patul ei, sa scrie. Avuse un vis despre Fat-Frumos care era cam obraznic, nu asa cum credea ea ca trebuie sa fie Fat-Frumos. Luase Sanziana varf de iarba si scria:

"Fat- Frumos, azi noapte mi te-ai infatisat dupa pleoapele mele inchise de somn. Am crezut ca esti altfel. Dar visul acesta tare straniu a fost. Se facea ca buclele tale aurii nu erau aurii, erau de fapt negre. Si nici macar nu erau bucle. Aveai parul scurt, tuns tare de tot. Nu erai nici urat nici frumos. Ochii tai de azur, nu erau ca cerul, nici ca apa cum credeam eu ca ar trebui sa aiba ochii un Fat-Frumos. Aveai ochii ca doua masline: nici negrii nici verzi. Cumva caprui in bataia soarelui. Sa stii ca te-am urmarit indelung. Eram uimita ca te numesti Fat-Frumos. Ai venit cu mainile in buzunarele blugilor tai. Purtai pe tine fas albastru si un fes alb. Ha ha ha! Am inceput sa rad. "Fat- Frumos are fes si blugi!!! Da' tre sa fii modern, nu gluma!". Nici macar pe cal nu ai venit. Iti cumparasesi bilet de la RATP, sau au venit pe jos. Ce sa mai zicem? Print de print! Din neam ales, studentesc. Sa stii tu Fat-Frumos ca totusi nu am dat sa fug. Pentru ca o Sanziana moare de curiozitate. Trebuie sa stie tot. Cine esti, din ce neam imparatesc provii, care-ti sunt moravurile, ce calitati ai, cati galbeni posezi, ce ospaturi servesti, samd..
Ti-am dat mana asadar, si am pornit cu tine in Imparatie. Vorbe de duh rosteai si parea ca galbeni nu prea aveai. Dar erai tu in felul tau special. Doar nu erai un Fat-Frumos ca toti altii. 
Mi s-au aprins calcaiele atunci sa stii. Erai tu altfel. Diferit. Iar Sanzienele iubesc lucrurile diferite. Mi te-am agatat de mana cu un streang si nu te-am mai lasat sa pleci. Chiar daca nu aveai cal, nici nu proveneai din neam ales de Imparati, aveai tu o inima buna si nobila. Erai obraznic, atipic. tare imi placeai in visul acesta! Era o aventura sa merg pe jos si nu pe cal, sa fur cirese din copaci, sa te sarut la miez de noapte'n parc. 
Timpul trecuse repede in visul meu. Dupa un timp te-ai suparat pe mine Fat-Frumos. Nu-mi spuneai nimic. Ar fi trebuit sa am ghioc, in care sa citesc. Amaraciunea din gandurile tale. Erai necajit ca la tine in Imparatie nu sunt galbeni indeajuns, ca Sanziana munceste la palat, ca vorbeste grai Imparatesc. Din gandurile tale negre, a socotit sufletul meu ca trebuie sa planga. Sa-si verse amarul bucatelor servite de Fat-Frumos.
Ce sa-ti zic eu tie Fat-Frumos? Ca de cand tot scriu mi se toceste varful ierbii, si o data cu el mi se tocesc simtirile? Te-am agatat de mine cu funia din care pescarii fac navod. Si nu vreau sa pleci. Pentru ca inima asta a mea, pentru tine bate. Sa nu mai crezi tu Fat-Frumos ca tu esti gandac pentru mine. Doar ca uneori si Sanzienele obosesc. Vor si Sanzienele iubiri, povesti de'amor, brate cu flori de la printii lor sa primeasca in dar. Stiu ca tu esti un altfel de Fat-Frumos, pentru asta te-am legat de viata mea in cununie. Dar haide fii si tu te rog. Mai viu, mai vesel, mai increzator. Sanziana are nevoie azi de viata, de putere de incredere. Vino sa vorbim aceeasi limba Imparateasca!
Mi-s martori Luna si Soarele ca sangele meu pentru tine curge. Si atunci cand scuip venin, si-atunci cand scuip miere, tot de la mine vin. Pentru ca nici macar intr-o Imparatie nu poti fi mereu dulce si bun. Moravurile ni le mai schimbam cu zilele care se scurg pe spatele Universului.
Off...tu Fat- Frumos, ce ne facem?!?!"

Lipise Sanziana scrisoarea cu clei de manciuria, pusese peste ea pecetea Imparatiei. O daduse Porumbelului Voiajor s-o duca'n plisc la Fat-Frumos.

Rabdare

Azi, in drum spre biblioteca m-am revazut cu ailalta eu. Era asa de dragalasa!
Am intrebat-o ce faci tu? "Ma joc cu apa" mi-a raspuns. Intr-adevar. Era mititica sub arcurile indoite ale fantanii arteziene pe care o astepta sa-si arunce jeturile de apa. Era leoarca din cap pana in picioare. Era asa vesela, nu avea nicio grija, afara de cea de a se juca. Mi-a placut de mine in clipa aceea si i-am zis:" sorry da tre sa vii cu mine. Gata cu apa si gata cu joaca, pune-te la locul tau in corpul meu!". A venit. Se speriase de eul meu nebun, de emotiile care faceau pe Ninja, de lacul pe care il adunasem in moi.
Am auzit-o cum a inceput sa urle la mine ca stricasem stratul cu flori de crini pe care ea il plantase inainte sa plece la joaca. Nu i-a placut nici ca am mazgalit peste galben, negru. Ne-am certat, ce sa-i faci?!
Acum e inca in mine. Imi place tare mult despre ea. Ma linisteste. Imi spune ca e bine ce fac, cum fac.
Imi spune ca tebuie sa fiu puternica, sa rezist ("sa reziste, sa reziste, sa reziste" - m-a tampit reclama aia) ca numai asa cei care vor sa inteleaga ceea ce am de transmis vor intelege.
Rabdare asadar....eu cu ailalta eu.

Eu,

ca sa uit de lacrimile pe care mi le ingramadesc in pupile in fiecare luna macar o zi, m-am determinat sa fac ceva util cu viata mea. Pentru ca la urma urmei domnul meu, cel care m-a pus cu picioarele in viata, are grija ca orice durere sa fie stearsa. Ca necesita mai mult, sau mai putin timp, asta e partea a doua. Ne obisnuim. Ma obisnuiesc.
Drept pentru care, am sa am o discutie cu eul meu ofticat pe viata, si am sa-i trantesc "doua dupa cap" (citire din carte intelepciunii Casperosoidus) sa-si revina, si sa nu ma mai lase cu nervii la pamant. Imi doresc mai mult sa ma imprietenesc cu mine, cea care are vointa, si care zboara cu gandul la planurile sale. Mi-e dor de mine, cea care vesnic vrea ceva, care e idioata in felul sau, creativa si incapatanata.
La ce bune atatea miorlaieli, cand oamenilor nu le pasa macar o secunda de ruiniele tale? Sunt ei mult prea ocupati de viata lor, si de frustrari ca sa se mai gandeasca la vecinul/ vecina. Si daca nu e nimeni care sa fie atat de amabil sa-mi suporte reprosurile, criticile, nemultumirile, nu-i nimic. Am sa ma joc cu mintea mea. Dubla personalitate. Am sa imi vorbesc ore in sir. Am sa-mi scriu mie personal, am sa urlu la eul meu cand e prea puturos, sau amortit. Am sa-mi spun eu mie, ca sunt tare draguta si inocenta "sa visezi ingerasi" in fiecare seara inainte de culcare. Nu am nevoie de o voce. Am nevoie de incredere, de sprijin de la mine, catre mine.
Drept pentru care am sa servesc germana, am sa ajung sa visez in germana. Pentru ca vreau intr-o zi sa am biroul meu, sa-i injur pe nemti in limba lor, sa scriu asa frumos in germana, sa citesc carti multe in germana.
Poate ca orice pocnitura a ventricului, sau orice sut in fund, aduce un pas inainte.
Dragilor, cei care ma stoarceti de puteri, si care credeti in mitul "Sclavei Isaura", va arat eu ca o data si o data o sa mi se termine dulcegareala. De la bitterul pe care mi-l serviti voi in fiecare zi. Am sa-mi revars eu amaraciunea, afurisenia si tot ce mai credeti voi ca ar fi util pentru a da "delete" umbrelor voastre din mintea mea.
Nu am nevoie de tinichele dupa cum m-am mai exprimat intr-un post anterior. Ruginesc cu toate. Zdrangane.
Si am sa te las. Sa-ti faci bagajul. Sau am sa ti-l fac eu intr-o zi cand nu am sa mai pot de nervi. Veti iesi cu totii pe usa din spate. Pentru ca orice rabdare are limite..nu-i asa? Nu nu fac pe "periculoasa" si sa nu credeti cumva ca nu as putea. Mi-am aruncat una din iubiri in strada,  cu oameni langa noi drept spectatori, in timp ce am facut trebusoara asta. Si l-am facut pe om praf, cu toate ca il iubeam cu tot eul meu prostanac. Ca nici azi nu vorbeste cu mine. Imi trebuie o secunda de nebunie. Si voi ma ajutati. Sunteti pe drumul cel bun. Sa vedem cui ii fac prima oara bagajele?
Pana atunci draga de mine, o sa imi vad de drumul meu. De ceea ce vreau de la viata asta roz si delicioasa.
Pun pariu cu cealalta mine ca o sa imi iasa de minune. Pentru ca sunt determinata, pentru ca pun pasiune si imi place sa fac cu daruire ceea ce fac. Indiferent ca merg pe tocuri si am buclele in vant, indiferent ca intind un aluat de pizza  sau ca spal tonele de vase din restaurant. Pentru ca atunci cand citesc o carte o pun la suflet si o traiesc. Schimbari apar. Ar fi banal, anost fara schimbari. De unde ne luam sarea si piperul sa condimentam fiecare clipa pentru care respiram? De unde stim cand incepe azi, cand se termina maine?
Am nevoie zilnic. Sa nu uit.

Eu,

m-am ghemuit ieri in starea mea de durere si am plans. Nu pot nici acum sa imi explic de ce. Dar totusi eul meu, cel adanc ascuns in straturile mine-ului, stie de ce a plans. Si inca mai vrea sa planga. Nici Sanziana nu a mai suportat macar o secunda patul sau de maci. Mi-a mai ramas scrisul, de fapt am revenit la scris. Asa cum faceam in liceu, cand in jurnalele mele cu coperti verzi scriam. Despre ce simt, despre ce vreau, pe cine iubesc, pe cine vreau sa iubesc, despre cine nu se lasa iubit la vremea aceea. Mai scriam mult despre Dumnezeu. Pe care azi il cam ignor fizic, insa nu si cu simturile. Tot cu El fac ceea ce fac, si tot Dumnealui imi ridica pasii morti.
Mda..nu mi-au secat lacrimile si nici macar tristetea launtrica. Sunt suparata, imi cer dreptul de a fi suparata. Pentru asta plang, sau dau cu pumnii in masa. Pentru ca paharul rabdarilor mele s-a cam deversat. Au pus in el picatura cu picatura, fapturile din jurul meu, cele care ma compatimesc ca eu "saraca de mine" la o varsta destul de inaintata nu am casa mea. Ca eu, mi-am pierdut ani seriosi din viata studiind. Ca eu cica, auzi Domnle' nu sunt realizata!
Si ce ma rog inseamna "sa te realizezi"?! Sa te fu** la cinspe' ani, sa-ti tragi barbat din obligatie, sa-ti torni o caruta de copchii pe care sa ii abandonezi cu timpul, pentru ca ai obosit? Sa mananci inghetata apoi sa bagi in tine friptura? Sau sa tragi o dusca de opt martie, sa-ti rupi piciorul si sa traumatizezi adolescenta de langa tine?
Mi-am dorit atat de multe lucruri frumoase de cand eram copil balai cu parul scurt si cret. Credeam ca le voi avea pe toate. Le-am avut pe toate cele pentru care am luptat, pentru care am muncit, pentru care am trudit.
Tragedii personale nu am avut. Doar cateva psihologice. Pe care de o perioada le rumeg din ce in ce mai puternic. Nu se mai tocesc. Ies parca mai multe la ivela. Ma enervez pe mine, ma enervez pe eul meu incapatanat care nu stie cum sa stearga durerile adunate cu timpul.
Parca uneori ma gandesc ca nu m-am nascut unde trebuia. Cand trebuia. Poate ca oamenii din viata mea au fost..sunt doar cateva episoade dintr-o poveste. Jumatate fericita, jumatate nefericita.
Imi place sa zambesc, vreau sa zambesc tot timpul. Sa port haine ciudate si culori. Mai ales in ultima perioada cand nu-mi dau toti banii pe chirie, si chestii strict necesare cum se intampla de multe ori in Iasi.
Imi place sa citesc. Carti. Si doua trei bloguri.
Imi place de parul meu cret, si de inima mea care de multe ori iubeste pe cine nu trebuie, si cand nu trebuie. Ma face unica in felul sau de a fi.
Imi place sa fiu in relatii bune cu toata lumea. Sa fac bine, sa primesc bine.
Imi place nespus de mult sa fiu apreciata. Sa simt prin oameni ca locul meu e acolo unde ma aflu.
Imi plac multe multe multe lucruri, actiuni, miresme, gesturi. Doar ca azi le-am uitat. Le-am alungat. Simt ca drumul acesta nou pe care ma aflu, ma istoveste. Imi vine sa urlu la toata lumea. Inclusiv la casperul meu. Asa cum am facut de altfel. Pentru ca uita de mine. De feminitatea mea. De cat de simpatica sunt eu. Sau daca nu uita, nu vrea sa-mi spuna. Nicioadata...aproape niciodata. M-am mutat in regatul Singuratatii. Imi spune printre dinti ca sunt ipocrita. Ca nici eu nu stiu sa il apreciez. Ca sunt un critic nascut pentru a-i critica lui toate actiunile. Cum pot sa pretind eu de la cineva apreciere, cand eu nu stiu sa ofer ...apreciere?!?
Ma gandeam ca poate totusi barbatii au rolul lor in a transforma femeile in printese. Eu nu mai sunt printesa. Nici nu stiu daca si cand am fost printesa. Pentru ca eu mi-am ingradit casperul cu inel pe deget, pentru ca eu l-am privat de libertatea nebuna de care au nevoie toti masculii in viata lor.  Eu daca vreau sa fiu printesa ma fac singura. Nu vine nicio zana cu bagheta ei fermecata. Nici un print pe calul sau alb sa-mi aduca rochie din tull cu pantofi de clestar. Imi iau singura faptura si ma duc in regatul Sanzienelor, cand vreau sa visez.
Uneori am chef sa ma duca el. Pe brate, ca pe o povara, sa simt ca se chinuie cu mine. Ca as avea 100 de kilograme, si ca el pentru ca ma iubeste nu m-ar scapa o secunda.
Sunt femeie si plang. Chiar daca lacrimile mele starnesc reactii de "taci in p*** mea". Vreau sa plang pentru ca am nevoie. Ma exteriorizez. Cand sunt bucuroasa, ori trista.
Azi scriu dintr-un colt. Sunt ghem cu totul. Ma dor stomacul, tamplele, coloana vertebrala.
Poate intr-o zi, (nu stiu in ce secol se vor intampla toate astea) voi inceta sa ma intreb de ce nu am primit iubire de la mama si sor'mea, de ce casperelul ma trateaza ca pe o cenusareasa si nu ca pe o printesa, de ce m-am ales eu cu mine asa de naiva si inocenta...
Pana atunci....sunt ghem si plang.

Totuşi, iubirea - Adrian Păunescu

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Sanziana

Se desprinsera din camp flori de mac, rosii, cu gustul lor de opium spre visare. Sanziana isi facuse pat din mac, astepta sa se nasca din privirile sale, raurile de sange ale macilor.
Foc, ingeri si demoni in tabloul peste care acrilul ramse intepenit pentru eternitate. Cum avea sa stie Sanziana ca macii imbata fluturii cu parfumul lor? In timp ce privea orizontul alb, vazuse Sanziana un fluture care ii amintea de ceilalti fluturi si de inca doua palme strivindu-i.
Lasati fluturii liberi in florile de maci sa se piarda, sa se tolaneasca in nemarginire. Rupse Sanziana din florile Nemarginirii, sa-si faca din ele cununa peste plete imbatate de soare. Se innegrisera florile. Murisera.
Gasise dupa zile de mers, un sunet. Era muzica vantului care isi inchise zborul. Era linistit. Canta despre scoarta maro a arborilor, despre pasarile ratacite, si despre Nibelungi.
Nu-i plac Sanzianei catusele, lanturile acelea mari si grele. Nu vrea Sanziana papuci daca ea vrea sa alerge desculta din maci, in mare. Ea vrea sa poarte rochii tesute de albastrul marii, palarii din matasea broastei, umbrele din floarea soarelui, pat din macii ei rosii.
Vrea Sanziana sa-si intinda mintea cu visele ei cu tot, peste viata!

Lush

Saptamana trecuta, in cheful meu de a fi "din ce in ce mai femeie" (cred cu tarie ca ma apropii de 30 de ani in curand si ca depinde de mine cum imi intretin  sanatatea, pielea, corpul,) am descoperit un magazin minune.
Mi-a atras atentia mesajul magazinului, in timp ce stateam in statie sa astept tramvaiul: "Fresh Handmade Cosmetics". Mi-a facut din ochi, si mi-am zis ca "data viitoare am sa intru".
A durat o zi pana am intrat in Heaven! Parfumuri proaspete, esente aromate de lamaie, ciocolata, mango, eucalipt, jojoba (habar nu aveam ce miros are jojoba). Sapunuri din miere si lapte care arata ca un cub bine conservat in frigider, unturi de corp ideale pentru masaj, sau pentru o piele uscata si suparata dupa epilare (cum e a mea), masti pentru toate tipurile de ten, realizate din fructe pisate si combinatii de saruri, sampoane, balsam de buze, crema pentru maini, tot ceea ce are nevoie corpul tau pentru a se imbata cu parfum si rasfat.
M-am lasat ademenita de o crema -unt care arata ca un sapun, miroase a cacao, si are efect 100% garantat.
Personalul, felul de abordare orientat catre client, totul este ireprosabil. Pana si pungile lor galbene folosite drept ambalaj pentru produse. Mesajul  hazliu si educational iti dau o stare de bine.
Cu siguranta in cel mai scurt timp imi voi insela cosmeticele clasice de pana acum, cu cele de la Lush!
Imi place mie sa zic de fiecare data cand ies de la dus:
"Lush iti transforma pielea'n plus!":)

Furtuna

Vantul isi lasase descoperite aripile pentru bataia lunga a sufletului peste oameni. De gheata. Nu reuseste nimeni sa topeasca turnul de fildes al reginelor unde Dna. Rautate isi face veacul. Doua maini, doua piei, doua capete, patru ochi. Aceeasi seva, vieti total diferite. Pentru ca Sanziana este delicata in felul sau. Se bucura de verdele crud al ierbii, de norii cerului. Nimfa vaneaza comorile noptilor. Uitase despre macii din camp, despre bucuria de a mangaia soarele.
Sufla vantul crud. Nu mai ramane nimic in urma furtunii. Doar Sanziana si sufletul sau sub nori.

Doi

Totul incepe cu deschiderea ochilor, cu stransul buzelor, cu dezamortirea corpului tau. Ciorapii albi stau inca aruncati pe scaunul biroului tau. Piele goala si batai de inima.  Iti fug in minte toate reactiile tale, toate mainile impreunate de peste ani si ani, "key-ul" zis in primul an, inainte sa te fi indragostit.
Te incapatanezi, nu asculti de vocea nimanui din jurul tau. Nu-ti pasa, chiar nu-ti pasa de ceea ce iti spun prietenele tale, parintii, oamenii pe care ii intalniti. Pentru ca tu crezi in bucata asta de om. Ai tu feelingul ca va fi sotul tau, si mai tarziu poate tatal copiilor tai.
Iti asculti inima, lupti, il iei cu tot ce este al sau. Il iubesti pana te topesti, cazi, te ridici. Il pedepsesti, apoi il iubesti din nou. Pentru tine, pentru el, pentru voi doi!
Fuga prin lume. Impreuna!

Bun versus Rau

Domle' nu stiu, dar azi mi s-a umplut paharul. Nu e nimic grav (aparent). Dar ma apuca macar o data pe luna criza! Cand ma satur de oamenii lenesi, de prosti, de violenti, de astia delesatori, de inculti, de incapatanati, de parinti iresponsabili. Cand imi vine sa ma scutur de toate tinichelele care zargane atunci cand pasesc.
Ma uit in oglina, imi vorbesc, ma cert cu mine insami, si nu-mi vine sa cred cat de idioata sunt uneori. Nu am curaj sa rup tinichelile de pe lantul slabiciunilor. Nu am curaj sa urlu la toti astia care-mi rup sufletul in doua, care nu ma iubesc pentru ceea ce sunt, carora le sunt indiferenta, si care ma folosesc atunci cand sunt necesara sa-i distrez, sa le dau din soarele meu, sa le storc din energia mea, pentru ca ei sa traiasca pe tronuri de regi si regine.
Astept sa se trezeasca fiara din mine. Sa-i pazeasca pe toti dracu', pentru ca sfantul nu mai are ce sa le faca!
Probabil am sa scriu la nesfarsit. La fel ca Kafka in "Procesul" si nu am sa le dau nicicand scrisorile in care le indrug despre mine si gandurile mele nervoase.
M-am saturat Domle'!! Sa fiu zana maseluta, sa zambesc tot timpul, sa fiu buna tot timpul, sa fiu polivalenta. Sa ajung acasa de la serviciu (unde am avut o zi groaznica dupa o cearta cu seful) si barbatul meu minunat si relaxat, imi tranteste in fata replici de genul:" lasa ca oriunde ai munci, vrei tu asa...sa faci pe sefa!". (bagami'as!!!)
Sa am grija de prietenasi, de familie, de barbat, de copchii (Doamneee bine ca nu am, ca asta imi mai lipsea).
Sa suport replici de genul "tu esti mai grasa ca mine" cand stiu ca un an de zile nu am pus gura pe zaharoase, carbogazoase, carbohidrati, si toate deliciile vietii, am facut mult dar mult sport si am slabit cinspe' kg.
Nu mai vreau sa aud "da ce faci de mancare?" dupa ce trei zile la rand stau in picioare si alerg ca o debila pentru cateva sute de euro. Mai fa-ti si tu Domle'! Mai ridica-ti si tu curu de pe scaun si da jos burta, ca tot e cald afara si frumos!!
Ce ne mai place sa ne plangem ca nu avem aia, si cealalta, vai ce tristi suntem ca nu sunt muieti posmagii! Cam ce iti doresti de la viata, aia primesti!
Nu mai vreau sa investesc din mine, in NIMENI! Gata! NU MAI VREAU!
Tot ce imi doresc este sa fiu egoista, impertinenta si nesimtita. Am vazut eu ca nesimtirea e parte din "FASHON".
Sa ma dau si eu in rand cu lumea. Ca nu mai pot sa fiu buna. Ma retin mai multe tinichele!

Zi de mai

In pauza mea de munci, care s-a prelungit in seara libera, mi-am luat casperelul la o plimbare in orasul nostru. Am descoperit azi o terasa pe acoperisul unui complex de parcari. Minunat. Zice el ca aduce a Verve (pentru ca e terasa deasupra orasului). Aici in schimb e totul diferit. Te livreaza un lift pana la etajul 10.
Zici ca te urci intr-un OZN care te duce pe un colt de insula fara mare. Nisip de poti sa iti ingropi picioarele, sezlonguri,baldachine , mese delicate cu scaune albe, un turn de biserica cu orologiul auriu, doua cocktailuri, noi doi, soarele si multa lume alintata.
Am vorbit azi despre muzica noastra, despre Adelle si stilul sau, despre Gun's and Roses, Red Hot Chili Papers, 50 Cent. Ne-am minunat si am ras de pitiponcul casper care a devenit fashonist si are in dulap mai mult de 4 perechi de papuci! (da..da....lucrurile se mai schimba. Mov nu-i nimic putred in Danemarca). Ne-am bucurat de stilul nostru de viata, de faptul ca nu mancam desertul inainte de salata, ca ne place ca atunci cand calatorim sa privim arhitectura unui oras, (nu sa facem fotografii pentru Facebook) ca iubim linistea si cultura, ca nu ascultam manele decat rareori cand se lasa cu betie (ceea ce inseamna maxim 1 data pe an, in ultima perioada), ca ne place picnicul si sa jucam badminton. Ne-am amintit de prietenii de odinioara, de clipele din Ro, de momentele unice ale vietii. Poate ca se trage de la maturizare.
Mi-a placut cand i-am spus eu lui ca am invatat sa ne iubim asa cum suntem, iar de el mi-a placut si mai tare cand cu spiritul sau critic si obiectiv m-a corectat spunandu-mi ca "am invatat sa trecem cu vederea". I-am dat dreptate. Pentru ca un cuplu are nevoie mereu de franchete. Ipocrizia ucide orice forma de iubire. Din fericire (si de multe ori din pacate) m-am ales cu domnul "verde in fata". Pur si simplu nu-i scapa nimic. Si asta imi place! Inainte de toate, ai nevoie de un prieten langa tine (sau de un coleg de camera, in spiritul studentiei).
Am stat atintiti in linistea norilor, si scufundati oarecum in spiritul nisipului. Ne-am incalzit clipele in dulcea zi de mai...

Îmbrăţişarea - Nichita Stănescu

 Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.

Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.

Buna dimineata!

O saptamana usoara, cu zile senine din care sa invatati cate ceva. Saptamana asta avem musafiri!