Eu,

ca sa uit de lacrimile pe care mi le ingramadesc in pupile in fiecare luna macar o zi, m-am determinat sa fac ceva util cu viata mea. Pentru ca la urma urmei domnul meu, cel care m-a pus cu picioarele in viata, are grija ca orice durere sa fie stearsa. Ca necesita mai mult, sau mai putin timp, asta e partea a doua. Ne obisnuim. Ma obisnuiesc.
Drept pentru care, am sa am o discutie cu eul meu ofticat pe viata, si am sa-i trantesc "doua dupa cap" (citire din carte intelepciunii Casperosoidus) sa-si revina, si sa nu ma mai lase cu nervii la pamant. Imi doresc mai mult sa ma imprietenesc cu mine, cea care are vointa, si care zboara cu gandul la planurile sale. Mi-e dor de mine, cea care vesnic vrea ceva, care e idioata in felul sau, creativa si incapatanata.
La ce bune atatea miorlaieli, cand oamenilor nu le pasa macar o secunda de ruiniele tale? Sunt ei mult prea ocupati de viata lor, si de frustrari ca sa se mai gandeasca la vecinul/ vecina. Si daca nu e nimeni care sa fie atat de amabil sa-mi suporte reprosurile, criticile, nemultumirile, nu-i nimic. Am sa ma joc cu mintea mea. Dubla personalitate. Am sa imi vorbesc ore in sir. Am sa-mi scriu mie personal, am sa urlu la eul meu cand e prea puturos, sau amortit. Am sa-mi spun eu mie, ca sunt tare draguta si inocenta "sa visezi ingerasi" in fiecare seara inainte de culcare. Nu am nevoie de o voce. Am nevoie de incredere, de sprijin de la mine, catre mine.
Drept pentru care am sa servesc germana, am sa ajung sa visez in germana. Pentru ca vreau intr-o zi sa am biroul meu, sa-i injur pe nemti in limba lor, sa scriu asa frumos in germana, sa citesc carti multe in germana.
Poate ca orice pocnitura a ventricului, sau orice sut in fund, aduce un pas inainte.
Dragilor, cei care ma stoarceti de puteri, si care credeti in mitul "Sclavei Isaura", va arat eu ca o data si o data o sa mi se termine dulcegareala. De la bitterul pe care mi-l serviti voi in fiecare zi. Am sa-mi revars eu amaraciunea, afurisenia si tot ce mai credeti voi ca ar fi util pentru a da "delete" umbrelor voastre din mintea mea.
Nu am nevoie de tinichele dupa cum m-am mai exprimat intr-un post anterior. Ruginesc cu toate. Zdrangane.
Si am sa te las. Sa-ti faci bagajul. Sau am sa ti-l fac eu intr-o zi cand nu am sa mai pot de nervi. Veti iesi cu totii pe usa din spate. Pentru ca orice rabdare are limite..nu-i asa? Nu nu fac pe "periculoasa" si sa nu credeti cumva ca nu as putea. Mi-am aruncat una din iubiri in strada,  cu oameni langa noi drept spectatori, in timp ce am facut trebusoara asta. Si l-am facut pe om praf, cu toate ca il iubeam cu tot eul meu prostanac. Ca nici azi nu vorbeste cu mine. Imi trebuie o secunda de nebunie. Si voi ma ajutati. Sunteti pe drumul cel bun. Sa vedem cui ii fac prima oara bagajele?
Pana atunci draga de mine, o sa imi vad de drumul meu. De ceea ce vreau de la viata asta roz si delicioasa.
Pun pariu cu cealalta mine ca o sa imi iasa de minune. Pentru ca sunt determinata, pentru ca pun pasiune si imi place sa fac cu daruire ceea ce fac. Indiferent ca merg pe tocuri si am buclele in vant, indiferent ca intind un aluat de pizza  sau ca spal tonele de vase din restaurant. Pentru ca atunci cand citesc o carte o pun la suflet si o traiesc. Schimbari apar. Ar fi banal, anost fara schimbari. De unde ne luam sarea si piperul sa condimentam fiecare clipa pentru care respiram? De unde stim cand incepe azi, cand se termina maine?
Am nevoie zilnic. Sa nu uit.