Ploaie de mai

Pe la pranz, undeva dupa ora 15:00 eram in inima orasului, dimpreuna cu Bici si cu Barbatu. Barbatu s-a urcat in tren, spre meseria lui.
Bici a ramas cu mine. Ca in fiecare zi, cand imi suporta fundul dragalas. De data asta o suportam eu pe ea, pe Bici. Era grea si incapatanata, mofturoasa ca vrea sa isi dea roata din fata, contrar indicatiilor mele.
Dar ce mai conteaza? Tot draga imi e. In timp ce ne plimbam amandoua, se trag cativa nori deasupra orasului de ziceai ca vine potop, nu alta. A venit. Nu potop. O ploaie deasa, lunga, tesuta cu fir de argint. Ziceai ca ploua cu razele soarelui. M-am oprit. Sub un pasaj unde s-a nimerit sa fie si terasa "Cafelei din polonic".
M-au napadit dintr-o data toate cele. Pentru ca aici, la "Cafeaua din polonic" ne-am inceput povestea pe alt taram. Acum 8 luni, intr-un octombire urat, rece, mereu innourat ne-am inceput noi veacul spre fericire.
Fiecare loc are pentru mine, mirosul sau. Ei bine nici aceasta cafenea nu scapa de pecetluire. Imi miroase aici vesnic a cafea, a "Der Kurier" (un ziar), a prajituri nemtesti (fara gust) abia iesite din cuptor, a lem, a suflete grabite spre undeva.
Am intrat cu Barbatul, ne-am asezat la o masa cu cracii pana'n gat, am cerut doua cafele mari. Au venit cafelele. Aromate, cremoase, mari, foarte mari. Cam de inca doua ori cat inseamna in mod normal o cafea mare. I-am zis atunci Barbatului ca parca ar fi un polonic de cafea. Si asa i-a ramas numele in povestea noastra. Ne place acolo. De fiecare data. Negresit. Pentru ca s-a proptit drept in inima orasului. Pentru ca fie dinauntru, fie de pe terasa poti vedea forfota orasului. Sutele de oameni, tramvaiele, florarii cu florile de sezon, tarabele cu fructe si legume Bio, biserica cu orologiu aurit care iti indica negresit ora, piramida unde Karl e ingropat, fantana arteziana, primaria, restaurantul spaniol de pe stanga, patiseria mea preferata din dreapta, si aleea magazinelor fashoniste.
A fost dragoste la prima vedere.
In timpul ploii de azi priveam la caruselul de vis-a vis de cafenea. Mi-as fi zis ca sunt pe unul dintre caii rosii, care se invartea. Mi-am amintit cat de mult imi doream sa ma invart. Mi-a trecut viata de pana acum ca un flash inaintea ochilor. Am simtit ca trebuie sa fiu recunoscatoare pentru toate. Si sa spun "multumesc".
Ploile de mai fac minuni. Te renasc...