Spun oamenii ca multe bucurii pe lumea asta, nu prea exista. Ne-am dat seama cand am crescut ca timpul trece mai repede. Pentru ca de indata ce crestem, rupem clipele copilariei unde timpul era interminabil. Nu mai ai vreme sa te gandesti de unde vin ciresele atat de zemoase, si de ce au culoarea nebuneasca rosie. De ce capsunile cresc acolo in gradina bunicii, si de ce ma rog scrie creta pe asfalt?
Cand suntem "mari" complicam lucrurile. Dupa ce le complicam, devin din cee in ce mai putine. Nu ne mai raman decat anumite aspecte: sa iti fie bine, sa te ajungi (conotatii diferite pentru fiecare faptura in parte), incepi tu sa lucrezi la visele tale.
Nu stiu cum e cu voi, dar mie tare imi place sa topai in sus de bucurie cand aud muzica, sau cand din coltul meu de geam vad un ghemotoc de nor ce tot se chinuie sa-si ia diferite forme.
Ador sa ma alint ca o pisica in razele soarelui, sa ma joc, sa urlu ca un copil cand am un copil in preajma.
Sa ma uit ore in sir la florile de mai. Ieri m-au innebunit petalele rozalii ale trandafirilor, campul meu secret cu flori rosii - vreau cat de curand sa ma intind printre ele si sa ii multumesc Lui pentru toate creatiile sale.
Deci cam da. Mie imi place inca sa mai fur din copilarie, imi place sa ma maimutaresc, sa impart cu toata lumea ce am, sa alerg desculta in ploaia verii, sa fac nazbatii si sa rad cu pofta.
Sa mananc inghetata cu iaurt, sa merg vara cu bicla, sa ma tolanesc pe un sezlong, sa scriu, sa spun cuvinte frumoase. Sa le cred.
Voua nu va e dor? De inocenta? De copilarie? Nu v-ati cufundat prea adanc in viata asta mult prea planuita?
Dati timp Bucuriei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu