O lume mai buna

 "Fiind constient de potentialul si abilitatile sale, un om poate construi o lume mai buna".- Dalai Lama

Am inceput de ieri sa construiesc lumea  in care ma regasesc de multe ori inconjurata de cele mai frumoase clipe. Sunt gramezi de trairi pe care le zvacnesc zi de zi, luna de luna, pana se aduna an dupa an. In mainile mele stau cele ce sunt cu putinta. Daca imi doresc lumea mea o voi cladi, ca si pana acum. Din nimic am sa construiesc. Cred in ceea ce sunt, in pasii mei din fiecare zi, in convingerile si opiniile mele. Obisnuiam sa traiesc in trecut, poate pentru ca de multe ori nu vedeam in oglinda fericirea prezentului. Trecutul a trecut si el cu toti anii de demult apusi, lasati in era timpului stravechi, pentru ca azi oglinda mea radiaza in sclipiri de fericire. Lumina.

Lumina aduce cu ea zilele prezentului meu. Cu multe cuvinte noi din orasul lui Karl - regele; grele dar frumoase, stancoase precum muntii din Padurea Neagra, plimbari cu trenul-tramvai in care se simte galagia "g-urilor" venite din gatlejul oamenilor. Aglomeratia zilnica de pe Kaiser Alle, strada la inceputul caruia o cafenea serveste cani mari, mari de cappuccino, latte macchiato, cafea si covrigul meu cu unt dupa care ma topesc la fiecare mic dejun. Noptile de sambata in care nebunii slujesc imperiul lui Bacchus intr-un vals continuu al betiei, al veseliei. Tocurile inalte purtate de plete lungi, make-up-ul, rochitele, picioarele dezgolite la minus grade Celsius. Imi plac si le savurez. E viata de azi.

Turnul bisericii din Durlacher Alle, vesnic paznic al noptilor, camera in care am inceput sa construim din caramizi colorate puzzle-ul existentei noastre, peretele din bucatarie unde fragmente din lume se imbina in culori, imagini, fotografii, texte. Eva sta agatata in toate cuiele de pe el. 

Ieri ma gandeam ca am avut curaj nebun. Sa las o lume deja ridicata, pentru o alta LUME inca in plina dezvoltare. Nebunul de pica, imi creeaza spasme si uneori e bine. E bine cand nu mai ai ratiune. Te degajezi, traiesti, fara sa-ti dai seama esti mai mult decat viu.

Imi plac aici copiii din micile remorci agatate de biciclete. Si mamele din tramvai cu doi copii dupa ele, poate 3 sau 4. Padurea in care imi alerg corpul. Barurile interesante unde meniurile sunt delicioase. Aerul curat, iarba verde, copacii perfecti, oamenii noi.

Sigur de multe ori mi se face dor.. strazile Iasului scaldat in lumina Copoului, de zgomotul din Tudor, de oamenii dragi sufletului meu. De Angela si de antipatiile sale, de Barbie-girl cu mofturile de pe varful genelor false, de Marta si albastrul ei, de gandurile bune ale tuturor, de locul meu drag in Roman, de mama si de tata, de fagurile Icai, de locurile sufletului meu.

Nu vor trece. Sunt ale mele toate. Am sa le fac tablou, sa le agat de peretele nou la care zi de zi construiesc...