sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Scrisoare catre un Casper imobilizat

"Bărbăţia cere putere de voinţă, stăpânire de sine, cere să ştii să înfrângi slăbiciunea". 
 
Pentru ca femeile vor multe, multe de tot de la barbatii pe care ii considera parteneri de lupta, oamenii dragi fara de care sufletul lor nu ar mai exista.
Pentru ca dragul meu, te iubesc si mi te doresc viu langa mine, viu si proaspat. Nu imbobilizat in scaunul tau negru din piele cu rotile, in fata unui patrat care-ti ofileste creierul.
Barbatia ta nu consta in incapatanarea de care dai dovada zi de zi "Ce p*la mea sa fac tot ce zice ea"??? . Asta nu e barbatie. E lasitate, si putrezire. Imi putrezesti trairile pentru ca zi de zi, ma faci sa mi se stranga inima in loc sa se deschida, imi alungi zambetul de pe buze in loc sa mi deschizi gura sa rad in hohote.
Ma simt zilnic ca pe o barca cu panze si cand vin furtunile, trag singura de franghii, coordonez singura vasul pe marea vietii in care ne-am aruncat impreuna. Tu nu poti, nu vrei pentru ca zi de zi te ancorezi in scaunul negru cu rotile, din fata patratului colorat frumos, cu jocuri multe si meciuri de fotbal.
Azi m-ai intristat mult si profund. Stiu ca nu sunt femeia perfecta, stiu ca vrei sa fii mangaiat si alinat, stiu ca iti doresti sa fii rasfatat. Pur si simplu am repulsie de negru, si de rotile. Ridica-te de acolo sa te iubesc, fii viu sa te iubesc, respira-mi curat in nas sa te iubesc, vorbeste-mi alta limba sa te iubesc.
Azi am obosit, sunt singura...mi-e frig...am plecat...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu