miercuri, 15 iunie 2011

Vicii

Mai intai esti convins cu tarie ca dulciurile sunt cele mai bune chestii ce pot exista in Univers. Apoi vezi tu ca incepi sa prinzi proportii, si ca dulciurile acestea chiar nu fac minuni. Ba dimpotriva. Te ingrasa, te uratesc, nu mai incapi in nicio haina, nu te mai iubesti in oglinda.
Si oricat de mult ti-ar placea gustul lor, vine un moment in viata cand renunti. Pentru ca nu sunt bune pentru sanatatea si psihicul tau.
Aprinzi o tigara. Si o fumezi. Pana la capat. Doamne cat de buna poate fi! Si cu cat patos te gandesti la toate cele ce-ti trec prin minte in timp ce fumezi cativa cm de tutun. Si la el renunti. Cand da cancerul peste tine, altfel nu.
Iti simti gatul uscat de parca s-ar fi mutat Sahara la tine in esofag. O vodca sa-i treaca. Sau o bere. Azi una maine a doua, pana iti versi tristetile in alcool. Am intalnit oameni care au facut-o. Dar am intalnit si pe cei care au renuntat. Apoi le-a fost bine.
Iubesti. Cu toata fiinta ta. O iubesti pe ea, femeia pe care ai cautat-o jumatate din viata. O imbratisezi, o pupi, ii spui la ureche toate gandurile tale bune si sincere. Iti promiti tie si ei ca veti fi mereu impreuna.
Dupa un timp realizezi ca "nu te mai iubeste la fel de mult". Ti se face teama. Tu nu ai nevoie de jumatati de masura. Mai bine nu-i zici nimic si fugi. Intr-un fel e si asta o libertate!
Sunt oameni formati din vicii. Placerile vietii par a fi trecatoare. Doar ca se repeta. Azi mai tragi o dusca, maine mai mananci un profiteril caloric, peste o zi te mai iubesti.  La un moment dat se sfarsesc toate, pentru a o lua de la inceput cu altele.
Aceleasi vicii....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu