Valuri de clestal se strang langa picioarele sale umblate pe drumuri, uneori obosite alteori zglobii.Apusul de soare ii vibreaza coastele, irisul, penetreaza mintea..libertate.
Corsetul reginei ii strange pieptul uneori, cu briceagul sfasie inima, danseaza picioarele obosite, sub fustele peste fuste. Un pescarus, aduce din varf de stanca praf de roca in cioc zdrobita, azi domnita si-a luat pantofii rosii cu toc. Avem pana acum, bucati de valuri, un soare apus, regina incorsetata, pantofii rosii. Deschide pagina "kinderilor din Bureblu" si se opreste asa incorsetata, la papusa desenata cu mustata. O amuza teribil kinderii din paginile cartii. As fi vrut uneori sa iau ceaiul cu Lissa, sa am iar 7 ani. Dar trecutul se intampla numai o data.
Tot la malul marii, cu ochii larg deschisi, urechile ascutite spre valuri. Nu inteleg de ce oamenii, fug de oameni. Si totusi mereu se plang ca sunt singuri. Nu le mai place nimic: sa se joace, sa se iubeasca, sa rada. Au uitat parca cu totii. Repulsie de cant, repulsie pentru frumos. Fete fade, povesti despre cai putere, pitipoance si feeling "sexy". Cu noi cum ramane? Cand ne punem haina noastra lejera, comfortabila? Cand incetam sa ne pese de cei din jurul nostru, si cand ne dorim sa fim noi cu noi?
Azi mi-au placut la nebunie pantalonii mei turcoaz pastel, botiti ghem, un pic murdari (abia scosi din dulap), mi i-am pus si tot mi-am intrebat sotul: "beibi sa ii iau?". Maine as vrea sa-i pun fara sa intreb pe nimeni, sa ma simt bine cu mine, asa cum simtisem azi sub copacul din parcul castelului, unde regina incorsetata, umbla doar in pantofii rosii...libertate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu